Datorită frumuseţii deosebite a zborului cu planorul şi laturii sale de sport de echipă, noua activitate aeronautică a cuprins în ritm rapid tineretul din multe ţări. Şi acestea mai ales pentru faptul că planorismul a rămas un sport ieftin. Pentru acest motiv, primele iniţieri au început – păstrâmdu-se multă vreme aşa – cu începătorul sau cu elevul pilot, singur la comenzile aparatului.

Distincţiile

Distincţiile ce sunt  oferite piloţilor planorişti, sunt sub formă de insigne. Având un diametru de 23mm, acestea au rămas neschimbate până azi şi se poartă la reverul stâng al hainei. Iată descrierea acestor insigne şi condiţiile de primire a lor.
 INSIGNA A (un pescăruş alb pe fond albastru) se acordă pilotului ce reuşeşte să stăpânească planorul în aşa măsură încât să execute cu durata de minimum 30 de secunde în linie dreaptă.
INSIGNA B (doi pescăruşi albi pe fond albastru) se acordă pilotului care poate să execute teme cu viraje după prescripţiile cerute de regulamentul zborului fără motor şi cu durată de minimum un minut.
 INSIGNA C (trei pescăruşi albi pe fond albastru) se acordă pilotului care totalizează cel puţin o oră de zbor din numai cinci zboruri prin folosirea curenţilor ascendenţi din atmosferă.
 Pentru deosebirea ţării de origine, pe fiecare insignă sunt marcate iniţialele statului respectiv (acele iniţiale care, conform convenţiilor internaţionale, figurează pe aeronave). Iniţialele aviatice ale ţărilor noastre sunt YR.
Odată cu dezvoltarea zborului de performanţă, au fost create în anul 1930 şi insignele respective:
 INSIGNA C DE ARGINT (trei pescăruşi pe fond albastru cu cunună de argint) se acordă pilotului ce reuşeşte să execute:
 a) un zbor cu durată mai mare de cinci ore;
 b) un zbor de înălţime la peste 100 m (se consideră numai înălţimea câştigată în zbor liber prin folosirea curenţilor ascendenţi);
 c)un zbor de distanţă la peste 50 km;
INSIGNA C DE AUR (trei pescăruşi pe fond albastru cu cunună de aur), instituit în anul 1938, se acordă pilotului care, posesor al insignei de argint, reuşeşte să execute:
 a)un zbor de distanţă de peste 300km;
 b)un zbor de înălţime la peste 3000m;
 Insignele C de argint şi C de aur fiind acordate de FAI, pe ele nu mai aveau marcate iniţialele ţării respective.

Că urmare, imediat după cel de-al doilea război mondial, FAI a mai adăugat la insignă C de aur trei diamante. Primul acordat pentru realizarea unui  zbor pe un traseu triunghiular de 300km, altul pentru un câștig de înălțime mai mare de 5000m și ultimul pentru un zbor de 500km. La oră actuală, numărul planoristilor care au depășit „bariera” celor 1000km parcurși într-un singur zbor se pare că a trecut cu mult de 550. 

Primul concurs

În anul 1920 s-a organizat la Rhön, în Germania, primul concurs de zbor cu planorul din lume. De atunci și până în anul 1932, când a luat ființă cea dintâi școală de planorism în România, școală care a funcționat pe lângă un aeroclub, multe țări zborul cu planorul a parcurs un drum plin de realizări. Între cele două războaie mondiale, în țări că Germania, Uniunea Sovietică, Polonia și Franța, zborul s-a bucurat de succes. Au fost înființate zeci de aerocluburi, au fost brevetaţi mii de planoriști și au fot înregistrate multe recorduri de valoare internațională. Pentru a avea o imagine cât mai justă, amintim recordurile realizate până la sfârșitul anului 1936 în Polonia, unde, la bărbați, se ajunsese la 22h 15' durată de zbor, 332 km distanță parcursă și se atinsese înălțimea de 3445m.