Înalţimea Ia care se poata ridica astăzi un planor, folosind energia liberă a atmosferei, este peste 10.000m, iar distanţa ce o poate parcurge este de peste 1.000km. Pentru a se ajunge la asemenea performanţe a fost însă nevoie de studierea şi cercetarea condiţiilor necesare, de multe cunostinţe noi, de experienţa multora, iar uneori şi de sacrificii.
Planorismul nu este un sport periculos, dar poate
deveni dacă este practicat, fără a avea toate
cunoştinţele necesare.
Zborul fără motor este totodată şi un mijloc de educare şi pregătire a tinerilor în domeniul aviaţiei - atît ca zbor, cît şi ca latură tehnică - şi o scoală de dezvoItare a curajului, operativităţii, spiritului de echipă şi prezenţei de spirit. Pentru ca rezultatele sa fie bune, este necesar să se îmbine practicarea pilotajului cu pregătirea teoretică.
"Vălul negru" şi "vălul roşu"
Cu planorul se pot executa evoluţii de zbor în timpul cărora iau naştere
forţe suplimentare, adica apar acceleraţii ce actionează atît asupra avionului, cît şi asupra pilotului.
În astfel de evoluţii, cum sunt redresarea planorului diIn zborul în picaj, viraje înclinate, lupinguri şi altele, planorul şi pilotul sunt supuşi la eforturi foarte mari,
numite în termeni generali "suprasarcini". În tehnica
aviaţiei se întrebuinţează termenul de "suprasarcină" pentru aprecierea influenţei acceleraţiei asupra planorului,
cît şi a pilotului, cu remarca că suprasarcina
este îndreptată invers faţă de direcţia acceleraţiei.
Acceleraţia, după cum ştim, este modificarea vitezei
ca valoare sau direcţie în unitatea de timp. Ea se exprima în m/s^2, iar uneori în
cifre care sunt multiplii acceleraţiei forţei de gravitaţie ("g").
Suprasarcinile pot acţiona asupra corpului pilotului după tre direcţii principale:
- cap-picioare şi invers
- piept-spate şi invers
- dreapta-stanga şi invers.
Influienţa cea mai puternică o resimte aparatul circulator. Sîngele se deplaseayă cel mai mult sub influineţa acceleraţiei ţi determina stări de tulburare în timpul suprasarcinii.
De exemplu, în cazul când un pilot executa un luping, el este apăsat în scaun, iar la iesirea din picaj i se pare că este "ţintuit". Pilotul simte suprasarcina care acţionează de la cap spre picioare. În această situaţie şi sângele se deplasează de la cap spre picioare, se scurge parţial din cap, inima şi plamânii şi se adunătot mai mult în parţile inferioare ale corpului. Prin deplasarea sîngelui spre picioare apare fenomenul cunoscut sub numele de "vălul negru" caracterizat prin pierderea temprară a vederii, diminuarea actiunilor cerebrale. În funcţie de durata suprasarcinii, pilotul îşi poate pierde cunoştiinţa.
Când suprasarcina acţionează în sens invers, de la picioare la cap, datorita afluxului de sânge, în partea superioara a scorpului, se constata fenomenul de "vălul roşu" care se caracterizează prin congestionarea feţe, marirea pulsului şi uneri prin hemoragii prin nas, urechi şi chiar ochi.
Suprasarcinile laterale sunt mult mai usor de suportat, din această cauză s-a studiat posibilitatea ca pilotul să ocupe o poziţie cât mai avantajoasă în timpul zborului.
